Schimba datele

Oferte

Pret final 2 adulti , 9 Nopti? , 15.04.2025 -24.04.2025

Camera
Masa
Detalii
Pret
Camera dubla MATRIMONIALA
Mic dejun
Plecare din Bucuresti / avion
Vezi detalii
2 858 € 2 658 €
Transe de plata
Conditii de anulare
  • 1329 € de la 22.11.2024
  • 2658 € de la 25.03.2025
- doar la cerere - oferta disponibila DETALII+ - servicii incluse / neincluse
selectie detalii Pret
Camera : Camera dubla MATRIMONIALA
Masa : Mic dejun
Detalii : Plecare din Bucuresti / avion
2 858 €
2 658 €
- doar la cerere - oferta disponibila

Itinerar

Abu Dhabi – Dubai – Fujairah – Ras al Khaimah – Oman – Umm Al Quwain – Ajman – Sharjah

EMIRATELE ARABE UNITE – Vacanta de Paste! PREMIUM TOURS

15 Aprilie. BUCURESTI – DUBAI – ABU DHABI

Intalnire cu reprezentantul agentiei la Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 12:30 pentru imbarcare pe zborul companiei Fly Dubai FZ 1798 cu destinatia Dubai. Decolare la ora 14:55 si aterizare la Dubai la ora 21:50. Marhaba! Intalnire cu reprezentantul local si transfer la hotel in Abu Dhabi. Cazare la Hotel Ramada Corniche 4* sau similar Abu Dhabi.

NOTA: Va recomandam sa afisati o tinuta conservatoare cand mergeti sa vizitati zonele istorice si locurile de cultura (moschee, palate, etc). Purtati imbracaminte cu croiala lejera, evitati pantalonii scurti, iar gleznele trebuie acoperite. In cazul femeilor, se recomanda si acoperirea bratelor si a capului, inainte de a intra in astfel de locuri. Va puteti aduce propriul sal, insa unele moschei ofera vizitatorilor contra-cost abayas.

 

16 Aprilie. ABU DHABI

Mic dejun. Situat la sud de Golful Persic, Abu Dhabi se remarca prin eleganta si modernismul sau. Candva un mic sat de pescari, acum este capitala Emiratelor Arabe Unite si cel mai mare emirat ca suprafata. Incepem cu un tur de oras cu ghid local. Vom admira bijuteria arhitecturala - Marea Moschee Sheikh Zayed – cu 82 cupole de marmura, candelabre de 24 carate, coloane de marmura cu motive florale incrustate cu pietre semi-pretioase si cel mai mare covor tesut de mana din lume. Vizitam Muzeul Satul Traditional, pentru a afla mai multe despre trecut si a vedea cum traiau beduinii intr-o oaza din desert inaintea descoperirii petrolului. Apoi ne deplasam de-a lungul cochetei faleze Corniche si facem stop fotografic la faimosul hotel Emirates Palace cu o arhitectura grandioasa cu marmura fina si pereti poleiti cu foita de aur. La sfarsit, vom experimenta o parte din opulenta arhitecturala regala, superbul Qasr Al Watan sau Palatul Natiunii pentru o mai buna intelegere a regalitatii, culturii si mostenirii emiratelor. De asemenea, veti putea explora peisajul luxuriant din jurul palatului. Intoarcere la hotel si timp liber. Cazare la Hotel Ramada Corniche 4* sau similar Abu Dhabi.

 

17 Aprilie. ABU DHABI – AL AIN

Mic dejun. Timp liber la dispozitie in Abu Dhabi sau optional, excursie de o zi la Al Ain cu pranz inclus. Plecam spre orasul regal Al Ain, locul nasterii fondatorului Emiratelor, seicul Zayed. Cunoscut drept “Oaza din Desert” sau “Orasul Gradinii", este unul dintre cele mai vechi orase din Emiratele Arabe Unite si se afla in apropierea muntilor Hajar (cel de-al doilea varf din UAE, aprox 1240 metri) si de granita cu Oman. Incepem un tur de oras cu ghid local in care vom vizita: Muzeul National, Oaza (gradinile verzi si zona cu ape termale binefacatoare), impozantul fort Al Jahili. Vom servi un pranz bufet traditional si international. Continuam cu Piata de Camile si Parcul arheologic cu artefacte ce dateaza din 2500-2000 i.Hr, manuscrise vechi si comorile unei dinastii. Siturile culturale ale orasului fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Intoarcere la hotel in Abu Dhabi. Cazare la Hotel Ramada Corniche 4* sau similar Abu Dhabi.

 

18 Aprilie. ABU DHABI – DUBAI -> Orasul vechi – Global Village & Miracle Garden

Mic dejun. Plecam spre Dubai, unul dintre cele 7 emirate, ce reprezinta definitia luxului, a unor constructii unice in lume prin maretie, grandoare si stil. Incepem cu un tur de oras al vechiului Dubai. Progresiva viziune a orasului e temperata de o legatura adanca cu traditiile si cultura, carora li se acorda un respect deosebit. Strecurate printre cladirile moderne sunt mici localuri, menite sa spuna povestea trecutului mai departe. Facem o plimbare cu abra (taxi acvatic) pe Dubai Creek, timp in care aflam despre influenta comunitatii indiene asupra zonei. Continuam cu numeroasele atractiile precum: Muzeul Al Shindagha, cartierul istoric Bastakiya, pietele vechi, si intram in Golden & Spice Souk (Bazarul de aur si mirodenii), faimos in intreaga lume unde putem experimenta aroma mirodeniilor estului si abundenta de aur. Transfer la hotel si timp liber la dispozitie. Optional, vizitam paradisul botanic din Dubai, Miracle Garden. Deschisa in 2013 ca un efort de a crea o oaza luxurianta in mijlocul desertului, aceasta gradina a devenit de atunci una dintre cele mai vizitate atractii din Dubai, atragand milioane de vizitatori pe an. Continuam cu Global Village, unde descoperim cultura, bucatariile apetisante si bazarurile pline de viata din peste 90 de tari. Aceasta destinatie in aer liber va promite distractie, emotie si aventura. Intoarcere la hotel. Cazare la Hotel Golden Tulip Media 4* Dubai sau similar Dubai.

 

19 Aprilie. DUBAI – Orasul modern & Safari in Desert

In Dubai se intalnesc Orientul cu Occidentul si convietuiesc in armonie. Asadar, incepem cu un tur al orasului in care admiram peisajul architectural mereu in schimbare, precum si cele mai uimitoare constructii cum ar fi: Burj Al Arab, Insula Palmier, Burj Khalifa, Dubai Marina, Dubai Mall si altele. Continuam cu un tur panoramic pe bulevardul Sheikh Zayed Road in cartierul financiar, apoi la Souk Madinat Jumeirah – supranumita “Mica Venetie”, o piata traditionala cu o nota moderna, Palm Jumeirah – cea mai mare insula insula artificiala si singura din lume locuita, construita in forma palmierului, iar apoi vom face un stop fotografic la Atlantis The Palm. Plutim in cel mai rapid lift din lume pana la etajele 124 & 125 ale Burj Khalifa (cea mai inalta cladire din lume, 828 metri), pentru o priveliste a orasului Dubai care o sa va taie respiratia. Facem o pauza de cumparaturi si de gustari la Dubai Mall. Transfer la hotel si timp liber la dispozitie. Dupa-amiaza, optional, Safari in Desert cu cina - O experienta unica. Incepem aventurile din desertul arab cu multe activitati si divertisment. Acolo vom face o calatorie printre dune intr-un jeep 4x4 off-road, numit „Dune Bashing”. Odata ce ajungem in tabara de beduini, va puteti rasfata intr-o varietate de activitati, precum plimbare cu camila, cu ATV-urile sau puteti imbraca costume traditionale pentru fotografii. Va puteti bucura de un gratar arabesc spectaculos (pe langa preparatele cu carne, sunt oferite si multe specialitati delicioase vegetariene). Dupa cina, puteti sa savurati o narghilea in timp ce urmariti un spectacol Belly si Tanoura dance. Intoarcere la hotel. Cazare la Hotel Golden Tulip Media 4* Dubai sau similar Dubai.

 

20 Aprilie. DUBAI – Sunset Yacht Tour: Happy Easter!

Mic dejun. Timp liber pentru relaxare, pentru a va bucura de facilitatile hotelului sau pentru vizite individuale. Optional, dupa-amiaza, va invitam la o croaziera pe iaht la apus de soare, in Dubai Marina. Pornim la bordul unui iaht de lux, potrivit pentru a face fotografii uimitoare ale unuia dintre cele mai mari porturi de agrement create de om. Ne delectam cu gustari, bauturi racoritoare si admiram repere emblematice precum: Dubai Harbour, Dubai Marina, Ain Dubai, Atlantis The Palm sau Burj Al Arab (in functie de starea marii), cu vedere neintrerupta la minunatul golful arab. Relaxati-va si bucurati-va de muzica si briza marii pe tot parcursul turului. Intoarcere la hotel. Cazare la Hotel Golden Tulip Media 4* Dubai sau similar Dubai.

 

21 Aprilie. DUBAI – FUJAIRAH – RAS AL KHAIMAH

Mic dejun. Plecam spre Fujairah, singurul emirat pozitionat pe Coasta de Est, in Golful Oman. Lantul muntos Hajar separa Fujairah de restul tarii si face din acesta singurul emirat predominant muntos. Incepem un tur de oras cu ghid local si vom vizita: Moscheea Al Bidya – cea mai veche moschee din Emiratele Arabe Unite, estimarile fiind ca dateaza din secolul XV, Heritage Village – unde se pot vedea modele de case traditionale si aspecte din viata de zi cu zi si Fortul Fujairah – cea mai mare atractie din emirat, construit in anul 1670 si reconstruit dupa ce fost bombardat. Continuam spre destinatia finala – Ras Al Khaimah, cel mai nordic emirat din Emiratele Arabe Unite. Cunoscut ca „Emiratul Naturii”, se mandreste cu 64 km de plaje curate, mangrove bogate in fauna salbatica, desert in culoarea teracotei, privelisti dramatice oferite de maiestuosii munti Hajar si o mostenire culturala bogata. Ajungem in zona de plaje, pe insula artificiala Al Marjan. Cazare Hotel Radisson Resort Marjan Island 4* sau similar Ras Al Khaimah.

 

22 – 23 Aprilie.  SEJUR RAS AL KHAIMAH 

Mic dejun. Timp liber la dispozitie pentru plaja, excursii optionale si relaxare la facilitatile hotelului. Ras Al Khaimah este renumit pentru natura remarcabila, petrecerea timpului liber, aventura si ofertele sale autentice. Destinatia pe tot parcursul anului ofera o multitudine de activitati cum ar fi: Croaziera cu pranz si snorkeling la Musandam Dibba in Oman. Ne imbarcam la bordul unui dhow si incepem ziua savurand un ceai sau o cafea araba de bun venit. Vasul cu doua etaje are interioare traditionale din Oman, inclusiv covoare si perne pentru confortul dumneavoastra. Ne bucuram de timpul petrecut aici relaxandu-ne la soare si admirand frumusetea muntilor albi sarati. Vom trece pe langa pesteri sculptate in mod natural, plajele Haffa si Golful Ziggy. Ne oprim pentru snorkeling in apele cristaline ale Oceanului Indian inainte de a va bucura de un pranz cu adevaratul gust al arabiei. Pe tot parcursul croazierei avem la dispozitie bauturi racoritoare, apa si fructe. Dupa pranz vom avea mai mult timp pentru inot, snorkeling sau relaxare.

Una dintre cele mai frumoase excursii si totodata o atractie culturala de neratat este vizita la ferma de perle Suwaidi. Este singura de acest fel din Emirate si ofera oaspetilor sansa de a patrunde in istoria perlelor locale cu ajutorul tururilor de mangrove si a informatii despre diversele tipuri de perle de cultura. Pe tot parcursul calatoriei sunt servite bauturi racoritoare precum apa, ceai traditional, cafea arabeasca, curmale si sucuri! Cazare Hotel Radisson Resort Marjan Island 4* sau similar Ras Al Khaimah.

 

24 Aprilie.  RAS AL KHAIMAH – UMM AL QUWAIN – AJMAN – SHARJAH - DUBAI

Mic dejun. Eliberarea camerelor. Plecam spre Umm al-Quwain, situat pe coasta Golfului Persic intre emiratele Sharjah in vest si Ras Al Khaimah in est. Vizitam Muzeul si Fortul din Umm Al Quwain, fostul camin al familiei regale a emiratului, unde veti observa bijuterii, textile si o expunere a armamentului care dateaza de mai bine de 200 de ani. Continuam spre cel mai mic dintre emirate, Ajman, cu un scurt tur panoramic si vizitam Fortul. Principala atractie istorica din Ajman este cetate antica datand din secolul al XVIII-lea. Odinioara a fost resedinta conducatorului emiratului, iar acum gazduieste Muzeul National de Istorie. La sfarsit, ajungem in ultimul emirat, Sharjah - capitala culturala a Emiratelor si al treilea ca marime. Incepem cu un stop fotografic la magnifica Moschee Al Noor de pe Cornisa Al Buhaira si continuam apoi cu cea mai mare moschee din Sharjah, Moscheea Regelui Faisal. Vizitam apoi Muzeul Civilizatiei Islamice. Mai multe galerii expun artefacte restaurate cu grija din intreaga lume musulmana, sarbatorind contributia islamica la Patrimoniul Mondial. Ne indreptam: catre aeroportul din Dubai pentru imbarcare pe zborul FZ 1795 cu destinatia Bucuresti. Decolare la ora 18:30 si aterizare pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni la ora 22:05.

 

PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.

PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare.

Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.

 

Documente de calatorie

Pentru aceasta excursie este necesar pasaportul electronic sau pasaportul simplu valabil cel putin 6 luni de la data terminarii calatoriei.

Nu se accepta pasaportul temporar.

Nota: Va rugam sa ne transmiteti cu cel putin o luna inainte de plecare o copie dupa primele doua pagini din pasaport (electronic in format PDF sau JPG ) cu detaliile persoanale: nume, data nasterii, numarul de pasaport, etc.  Verificati ca pasaportul sa fie valabil cel putin inca 6 luni de la data returului din excursie, cu minim 2 pagini consecutive libere pentru aplicarea vizei la sosirea in destinatie

 Nota: Taxele de aeroport incluse in tarif sunt cele valabile la data lansarii programului, respectiv luna Septembrie 2024. In situatia majorarii de catre compania aeriana a acestor taxe pana la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile inainte de plecare), agentia isi rezerva dreptul de a modifica pretul excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

 

EXCURSII OPTIONALE (tarif informative pentru min. 20 de participanti):

ABU DHABI

      -  Excursie de o zi Al Ain cu pranz: 85 USD/persoana

 

DUBAI

-  Safari in desert cu cina:  80 USD/persoana

-  Sunset Yacht Tour: 150 USD/persoana

-  Miracle Garden & Global Village: 75 USD/persoana

 

RAS AL KHAIMAH

-  Supliment 3 cine la hotel in Ras Al Khaimah: 80 EUR/persoana (se achita la inscriere sau cu cel putin 15 zile inainte de plecare)

-  Croaziera share cu pranz si snorkeling la Musandam Dibba in Oman: 70 USD/persoana

-  Ferma de perle Suwaidi: 100 USD/persoana

 

Nota: Excursiile optionale se organizeaza pentru un numar minim de 20 de persoane. In cazul neintrunirii grupului minim, excursia optionala va fi anulata sau tarifele vor fi recalculate in functie de numarul de participanti.

 

GRUP MINIM :

Tarifele au fost calculate pentru un grup minim de 25 platitori. Pentru un grup de 20-24 persoane, pretul se majoreaza cu 50 EURO/ persoana. Pentru un numar mai mic de 19 participanti, pretul se recalculeaza sau circuitul se anuleaza. Pentru un numar mai mic de 19 participanti, pretul se recalculeaza sau circuitul se anuleaza. De asemenea, in cazul unui grup mai mic, agentia isi rezerva dreptul de a schimba compania aeriana sau hotelurile, cu pastrarea standardelor si cu informarea prealabila a turistilor inscrisi. Organizatorul isi rezerva dreptul de a anula acest program daca nu se vor inscrie minim 15 participanti pana cu 30 zile inainte de data de plecare. Locurile confirmate suplimentar fata de grupul rezervat pot fi la un tarif mai mare (in functie de disponibilitatile la avion si cazare) si se supun unor reguli diferite de decomandare.

 

CONDITII SPECIFICE - TRANSFERURI DE GRUP*

- Transferul se poate efectua cu autoturism, microbuz, minibus, autocar sau prin operatori de linie;

- Preluare turistilor se va efectua de la domiciliu (conform orasului selectat in rezervare), orele de imbarcare urmand a fi transmise turisilor odata cu informarea de plecare a circuitului. La returul din circuit, pot exista timpi de asteptare intre debarcare si preluarea de catre partenerul care efectueaza transferul.

- Ora de imbarcare si numarul de telefon ale soferului si/sau de dispecerat se vor comunica cu 3 zile (prin exceptie 24 de ore) inaintea datei plecarii. Calatorul va tine legatura cu transportatorul pentru a se informa privind situatia concreta din ziua plecarii. Pentru transferul de retur, detaliile sunt oferite de ghidul insotitor, inainte de intoarcerea din circuit.

- Solicitarile de transfer se fac cu min. 14 zile inainte de data plecarii. Pentru transferurile achizitionate cu mai putin de 14 zile sau solicitate la fata locului - direct de la reprezentantii Hello Holidays (ghizi, insotitori, soferi etc.) - se achita un supliment de 5 euro/pers/sens iar confirmarea se va face in functie de disponibilitate.

- Toate rezervarile trebuie insotite in mod obligatoriu de adresa de preluare si numarul de telefon al pasagerilor, disponibil la momentul plecarii, cu roaming activat obligatoriu. In cazul in care rezervarea este efectuata de catre o agentie partenera, aceasta are obligatia de a transmite adresa de preluare si numarul de telefon al turistilor inscrisi, catre Hello Holidays.

- Numarul de contact al turistilor este foarte important pentru ca, mai ales in cazul transferurilor - cand pot aparea diferite modificari, intarzieri s.a., acestia vor fi contactati de catre sofer/dispecerat. Agentia Hello Holidays nu este raspunzatoare de imposibilitatea contactarii pasagerilor din cauza netransmiterii informatiilor obligatorii solicitate sau transmiterea incorecta a acestora si nu va restitui contravaloarea transferului sau a pachetului de servicii.

 

CONDITII SPECIFICE - TRANSFERURI PREMIUM**

- Transferurile Premium se confirma la cerere, in limita disponibilitatii, cu pana la 7 zile inainite de plecare, se efectueaza cu microbuz/autoturism si se organizeaza pentru min. 2 persoane, max. 7 persoane/masina.

- Preluarea si debarcarea se fac de la si la adresa indicata de catre turisti, fara a exista timpi suplimentari de asteptare (exceptie fac cazurile de forta majora) si implica un singur mijloc de transport.

- Debarcarea la punctul de plecare a grupului din Bucuresti se face cu max. 30-45 minute inainte de ora de intalnire stabilita conform informarii primite de la agentie.

- La retur timpul de preluare din punctul de debarcare este de max. 30-45 minute.

 

CONDITII GENERALE TRANSPORT RUTIER

- Turistii au obligatia de a mentine curatenia in mijlocul de transport pe tot parcursul transferului. In mijlocul de transport nu este permis fumatul, consumul de bauturi alcoolice si produse alimentare. Ne rezervam dreptul de a debarca pasagerii in stare de ebrietate si pasagerii care afecteaza ordinea si siguranta celorlalti pasageri sau a conducatorilor auto, ori incalca prezentele conditii, fara rambursarea costurilor de transport

-  Transferurile din provincie se asigura in conformitate cu reglementarile legale in vigoare cu privire la transportul de persoane si cu respectarea timpilor de condus ai soferilor. Din acest considerent, soferii vor face pauzele de odihna impuse de lege in vederea asigurarii unui transport in conditii de siguranta

- Turistii se obliga sa achite catre societatea de transport contravaloarea oricaror distrugeri aduse mijloacelor de transport.

- Transportul animalelor se supune unui regim special. Turistii apartinatori au obligatia de a solicita aprobarea agentiei.

- Bagaje admise pentru fiecare pasager ocupant de loc: la cala 1 piesa de bagaj de max. 23 kg/pasager; in autocar se accepta max. 1 rucsac (geanta mica de mana - piesele mai mari vor fi depozitate la cala). In cazul nerespectarii regulilor, personalul de la bord are dreptul de a incasa o taxa suplimentara in valoare de 30 € per bagaj sau de a debarca pasagerii.

- Cazul fortuit si forta majora exonereaza societatea de transport de orice raspundere.

 

TRANSFERURI CONTRA COST DIN TARA

Orasul

Pret/pers./

Sens*

Pret/ pers./sens

Premium**

Orasul

Pret/pers./

Sens*

Pret/ pers./sens

Premium**

GALATI

35 €

160 €

BRASOV

35 €

120 €

BRAILA

35 €

140 €

SINAIA

30 €

100 €

BUZAU

30 €

80 €

CAMPINA

30 €

80 €

CRAIOVA

40 €

150 €

PLOIESTI

25 €

70 €

SLATINA

35 €

120 €

CONSTANTA

40 €

140 €

PITESTI

30 €

90 €

MEDGIDIA

40 €

130 €

 

CONDITII GENERALE de CALATORIE

DOCUMENTE DE CALATORIE: (in functie de programul ales) CARTE DE IDENTITATE sau PASAPORT (nu prezinta urme de deterioare a elementelor de siguranta si sunt valabile minim 6 luni de la data terminarii calatoriei). Pentru a consulta lista statelor pentru care nu este necesara viza de intrare accesati site-ul Politiei de Frontiera www.politiadefrontiera.ro  sau al Ministerului de Externe www.mae.ro/travel-conditions 

- Pentru ca unui minor sa i se permita calatoria in afara tarii, este necesar sa fie insotit de cel putin un adult care sa aiba asupra sa acordul scris al ambilor parinti ai minorului, legalizat la notariat, si cazier judiciar, pe care sa-l prezinte in punctul de frontiera. Daca adultul care insoteste minorul este unul din parinti, acesta va avea nevoie doar de acordul scris al celuilalt parinte al minorului, legalizat la notariat. Informatii suplimentare pe www.politiadefrontiera.ro

-Persoanele care calatoresc cu copii sub 18 ani trebuie sa detina pe langa pasaportul acestora si o copie a certificatului de nastere al copiilor (este posibil ca autoritatile de la frontiera sa o solicite). Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu.

 

         CONDITII DE INSCRIERE:

 Inscrierile incep din momentul lansarii programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif si se incheie la epuizarea locurilor

- diferenta de pâna la 50% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 60 de zile inainte de data plecarii

- diferenta de pâna la 100% din valoarea totala a pachetului de servicii se achita cu 30 de zile inainte de data plecarii

- turistul va incheia cu agentia « Contractul de prestari servicii turistice », la care prezentul program este parte

- in momentul semnarii « Contractului de prestari servicii turistice », turistul isi asuma plata diferentei stipulata in program in cazul neintrunirii grupului minim de turisti

 

         OBSERVATII pentru MIJLOACE DE TRANSPORT:

- Corectitudinea numelor si a datelor personale ale calatorilor, intra in responsabilitatea agentiei intermediare/ a agentului care a efectuat inscrierea

- In functie de modificarile impuse de compania aeriana, agentia poate percepe un supliment pentru biletul de avion (se confirma in momentul emiterii biletului).

-  Biletele de avion sunt nerambursabile si nu permit modificari dupa emiterea lor.

- Compania/companiile aeriene care opereaza zborurile (regulat sau charter) din pachetul de servicii pot aduce diferite modificari zborurilor contractate, in functie de conditiile obiective din perioada de operare, pana la momentul plecarii pentru zborul/zborurile de dus sau dupa momentul plecarii pentru zborul/zborurile de intors. Agentia organizatoare va informa pasagerii directi, respectiv agentiile revanzatoare asupra eventualelor modificari survenite independent de vointa sa si nu va fi raspunzatoare de eventualele inconveniente aparute. Agentia isi rezerva dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, in cazul in care valoarea acestora este schimbata de compania aeriana

- Alocarea locurilor in avion se face de catre ghiseul de check-in din aeroport in functie de ordinea sosirii pasagerilor. Recomandam efectuarea check-in-ului on-line inainte de prezentarea in aeroport;

- Prezentarea la aeroport se va face cu doua ore inaintea zborului; agentia nu raspunde in cazul refuzului imbarcarii turistilor ca urmare a intârzierii acestora

- Dupa aterizarea pe aeroportul de destinatie, pasagerii se vor prezenta mai intai la ghiseul Control pasapoarte, dupa care isi vor recupera bagajele din locul special amenajat. Daca atunci cand ajungeti la destinatie observati ca aveti probleme in gasirea bagajului depus la biroul de check-in la imbarcare, va rugam nu parasiti aeroportul, ci depuneti o sesizare la biroul de reclamatii existent la terminal, pe baza cuponului de bagaj primit odata cu cartea de imbarcare;

- Asezarea in microbuz/ autocar, de la destinatie se face de catre conducatorul de grup pe baza listei cu ordinea inscrierii la circuit, incepand cu randul doi de scaune. Pentru siguranta pasagerilor pe perioada excursiei, primul rand de scaune este rezervat insotitorului de grup si ghidului local.

NOTA: Femeile care sunt insarcinate in peste 6 luni, au nevoie de un certificat medical cu acordul medicului de a calatori cu avionul. Compania de zbor si echipajul de bord isi rezerva insa dreptul de a decide daca permit sau nu imbarcarea persoanelor cu sarcina avansata (ultimele 2-3 luni).

 

          OBSERVATII pentru CAZARE & PROGRAMUL EXCURSIEI

- Clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale;

- Hotelurile nominalizate in program pot suferi modificari pana la data plecarii, in functie de conditiile specifice care pot aparea intre momentul publicarii programului si data plecarii. Daca aceste schimbari sunt impuse de furnizorul local, intotdeauna se vor oferi hoteluri similare ca locatie/confort.

- Majoritatea hotelurilor nu detin camere triple. In unele hoteluri se pot confirma la cerere camere duble cu pat suplimentar, in functie de disponibilitate. Patul suplimentar poate fi un pat pliant, un fotoliu pat, o canapea extensibila, etc.

- Distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de reprezentantul agentiei. Pentru anumite facilitati din hotel sau din camera, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/frigider, seif, etc.); in momentul sosirii la hotel solicitati receptionerului sa va informeze cu exactitate asupra lor. Uneori hotelurile de 4 si 5 stele se solicita garantie numerar sau card, ce se restituie/deblocheaza la predarea camerei. Aceste sume se blocheaza pentru garantarea platii facilitatilor hotelului;

- Tinuta decenta este obligatorie pentru orice cina servita la unul din restaurantele hotelului. Domnii au acces cu pantalon lung si incaltaminte inchisa (nu in pantalon scurt si papuci sau sandale), iar doamnele in tinuta decenta.

- Pe destinatiile externe, mesele festive oferite cu ocazia unor evenimente sau sarbatori (Paste, Craciun, Revelion) sunt diferite fata de cele traditionale romanesti, atat ca meniu, cat si ca durata si divertisment.

- In situatia in care turistul are cerinte speciale, cum ar fi: camere alaturate sau cu o anumita localizare, meniu special, acestea vor fi cu titlul de solicitare catre prestatori dar nu vor fi considerate confirmate decat in masura posibilitatilor de la fata locului.

- Insotitorul de grup poate efectua modificari programului (schimbari de ore, modificarea ordinii desfasurarii acestuia), fara a afecta insa structura serviciilor efectuandu-l astfel in totalitate. De asemenea, va oferi asistenta in situatii de urgenta, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informatii referitoare la excursiile optionale si la itinerar cu observatia ca nu are calificarea si atestarea legala de ghid de turism.

- Conform legilor internationale, doar ghizii locali au dreptul sa ofere explicatii in interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, insotitorul de grup vor oferi explicatii turistilor doar in afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajati contra cost doar cu acordul turistilor interesati de ghidajul acestora.

 

           IMPORTANT

- Recomandam incheierea asigurarii Travel (storno + medicala) pentru a va proteja atat inainte de plecare, in cazul anularii calatoriei, cat si dupa plecare in cazul unei situatii neprevazute!

- In derularea excursiei pot aparea situatii de forta majora precum intârzieri in traficul aerian, blocarea aeroporturilor din ratiuni de securitate, schimbari de aeroporturi din ratiuni politice, greve, conditii meteo nefavorabile etc.; in aceste cazuri agentia se obliga sa depuna eforturi pentru depasirea situatiilor ivite; totodata, agentia nu poate fi facuta raspunzatoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente

- Preturile agreate la incheierea contractului pot sa creasca sau sa scada in functie de anumiti factori obiectivi. Cresterile de pret sunt influentate de cresteri ale cursului de schimb, cresteri ale pretului petrolului, cresterea taxelor de survol, etc. In cazul unei cresteri de pret mai mare de 8%, clientul poate rezilia contractul fara a plati penalizari de retragere. Scaderile de pret pot fi datorate unor promotii facute de partenerii externi sau de catre agentia organizatoare.

- Agentia poate aloca un numar de locuri cu reducere in cazul anunturilor promotiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioada limitata de valabilitate; daca acestea se epuizeaza inainte de expirarea perioadei anuntate, agentia va opri promotia fara un anunt prealabil

- Bacsisurile pentru prestatorii locali (tips) reprezinta o practica internationala.

- Agentia nu este raspunzatoare pentru pierderea sau furtul bagajelor, a actelor sa a obiectelor personale; in cazul in care aceste situatii nedorite apar, turistul are obligatia de a depune personal plangere la organele competente.

- Persoanele cu dizabilitati trebuie sa anunte gradul de invaliditate, cu toate amanuntele necesare, din momentul inscrierii si confirmarii rezervarii. Nu ne asumam eventualele servicii speciale ce nu pot fi oferite de terti, in cazul in care nu au fost semnalate in rezervari si in contractul de prestari servicii.

 

 

 
 

Alte circuite

Costa del Sol si Andaluzia

Spania

de la 720 /pers

25 % Early Booking
Franta Patria Rafinamentului European (Avion) 2025

Franta Patria Rafinamentului European (Avion) 2025

Franta-Belgia-Germania

de la 1110 /pers