+40 726 280 880
PARTAJ GARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj garantat” nu vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul.
PARTAJ NEGARANTAT: turistii care rezerva tipul de camera “partaj negarantat” vor fi nevoiti sa achite suplimentul de camera single in cazul in care agentia nu reuseste sa completeze partajul. Turistii vor fi informati in scris cu maxim 3 zile inainte de plecare.
Eventuale neintelegeri intre solicitantii de partaj, nu sunt imputabile agentiei. Decizia de a renunta la partaj si a opta pentru camera single, se face in baza achitarii suplimentului de camera single de catre ambele persoane.
Ziua 1. BUCURESTI – TEL AVIV – HAIFA – CANA GALILEII – NAZARETH (cca. 200 km)
Prezentare la Aeroportul Henri Coanda din Bucuresti, pentru imbarcare la zborul spre Tel Aviv (ATENTIE! Orarul de zbor este informativ si poate suporta modificari impuse de compania aeriana). Dupa formalitatile de frontiera de pe aeroportul Ben Gurion incepem pelerinajul in Tara Sfanta spre Haifa, al 3-lea cel mai mare oras din Israel, pentru a admira gradinile Bahai (Patrimoniu UNESCO), superb terasate pe Muntele Carmel, care adapostesc Templul acestui cult si care ofera o frumoasa priveliste asupra Marii Mediterane si a portului. Urmeaza Biserica Stella Maris (sec. XIX), construita de ordinul carmelit. Admiram in interior picturi care il reprezinta pe Sf. Ilie in carul de foc in care s-a inaltat la cer, regele David cu harpa, Sfanta Familie cu cei patru Evanghelisti si altarul de deasupra Grotei Sf. Ilie (unde a meditat profetul inainte de intalnirea cu preotii lui Baal). Continuam spre Cana Galileii unde vizitam Biserica Minunii si Casa Nuntii (unde Iisus a savarsait prima minune, transformand apa in vin) si incheiem ziua in Nazareth , locul copilariei Mantuitorului, cu Biserica Buna Vestire care adaposteste in subsol o parte a casei lui Iosif (Pestera Familiei Sfinte) si Biserica Ortodoxa a Sf. Arhanghel Gavril (construite pe locul unde Fecioara Maria a fost instiintata de Arhanghelul Gavril ca va naste pe Iisus), pictata de fratii Morosanu in anul 1977. Seara Cazare si cina la Nazareth/ Tiberias.
Ziua 2. CAPERNAUM – TABGHA – MUNTELE FERICIRII – IORDAN – BETHLEHEM (cca. 290 km)
Mic dejun. Deplasare spre Capernaum (orasul in care a locuit Iisus dupa plecara din Nazareth) supranumit “Orasul Domnului”, locul unde Mantuitorul a vindecat-o pe soacra lui Simon Petru si vizitam ruinele sinagogii din calcar alb (unde Iisus a predicat), ruinele casei soacrei Sf. Petru si Biserica Ortodoxa „Sfantul Gheorghe”. Continuam cu Tabgha (locul unde Iisus a savarsit minunea inmultirii painilor si pestilor) si Muntele Fecirilor, unde vom vizita capela de forma octogonala ce a fost construita pe locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a tinut predica despre fericiri. Din Tiberias, optional, daca timpul permite, (pret informativ 10 €/ pers) croaziera pe Marea Galileii cu o copie a “barcii lui Iisus”. Ne indreptam apoi spre Yardenit, locul unde Iordanul paraseste Marea Galileii si este amenajat pentru a da posibilitatea pelerinilor sa intre in apele sfinte. Apoi vizitam Manastirea Sf. Gherasim (prima manastire intemeiata in Valea Iordanului) din apropierea Ierihonului, construita la poalele muntilor din Desertul Iudeii. Deplasare spre Bethlehem pentru cazare si cina la hotel 4* (standard locale).
Ziua 3. HOZEVA – IERIHON – MASADA – QUMIRAN – MAREA MOARTA - BETHLEHEM
Mic dejun. Optional deplasare spre Hozeva, unde vizitam Manastirea Sf. Gheorghe Hozevitul (care pastreaza moastele Sf. Ioan Iacob Romanul) si Pestera Sf. Ilie Tesviteanul, locul unde prorocul Ilie a fost hranit de corbi vreme de 3 ani si 6 luni. Plecam spre Ierihon, cel mai vechi oras din lume, unde descoperim Manastirea Carantania de pe Muntele Ispitirii (locul unde Iisus a fost ispitit de 3 ori de diavol, dupa 40 de zile de post), Biserica Greco-Ortodoxa (unde se afla Dudul lui Zaheu Vamesul) si Asezamantul romanesc. Pentru doritori, propunem o vizita optionala la Masada (35 €/pers, se achita la inscriere), unde optional (20 €/ pers: telecabina + bilet de intrare) vizitam ruinele cetatii unde a avut loc cea mai eroica rezistenta a iudeilor in razboiul impotriva romanilor. Ne deplasam la Marea Moarta, situata la cca. 400 m sub nivelul oceanului planetar (fiind cunoscuta drept cea mai joasa mare de pe glob), cu un popas la Qumran (vechiul centru al Esenienilor, locul unde au fost gasite manuscrisele de la Marea Moarta) pentru cei interesati de produsele cosmetice pe baza de minerale din Marea Moarta. Intoarcere in Bethlehem unde vom vizita Biserica Nativitatii, locul nasterii lui Iisus si icoana facatoare de minuni ai Maicii Domnului, numita “Betleemita” sau “Aparatoarea Bethlehemului” si vom face popas in Piata Ieslei, situata in partea veche a orasului. Cazare si cina la acelasi hotel 4* (exceptie 3*) in Bethlehem.
Ziua 4. IERUSALIM: MUNTELE MASLINILOR – VIA DOLOROSA – MUNTELE SION
Mic dejun. Dedicam ziua Ierusalimului, “Orasul Pacii” si incepem de la Muntele Maslinilor, urcand pana la Manastirea ortodoxa Inaltarea Domnlui –Eleon. Continuam cu Biserica Pater Noster- “Tatal Nostru” (unde Iisus i-a invatat pe ucenicii sai cum sa rosteasca rugaciunea Tatal Nostru). Urmeaza Biserica Dominus Flevit - “Domnul a plans” (construita in forma de lacrima), Gradina Ghetsimani (cel mai indragit loc de rugaciune si liniste de Iisus), Biserica Tuturor Natiunilor (construita prin contributia mai multor state), cunoscuta si sub denumirea de Biserica Agoniei, amintind de faptul ca a fost construita pe locul unde Iisus s-a rugat in noaptea arestarii sale de catre soldatii romani, Biserica Mormantului Maicii Domnului, Grota Tradarii (unde a fost inchis Iisus inainte de judecata). Intram apoi in Cetatea Sfanta prin Poarta Sf. Stefan si parcurgem pe jos Via Dolorosa- “Calea Crucii, cu cele 14 opriri ale lui Iisus catre Biserica Sfantului Mormant pentru a ne inchina la: Golgota, Piatra Ungerii si Sfantul Mormant. Urmeaza Zidul Plangerii (cel mai venerat loc sfant de catre evreii din intreaga lume) singurul ramas din Templul distrus de romani in anul 70 d.Hr., apoi urcam pe Muntele Sion pentru a vizita Biserica Adormirii Maicii Domnului (una dintre cele mai mari biserici din Ierusalim), Foisorul unde a avut loc “Cina cea de Taina” si Mormantul Regelui David. Seara cazare si cina la acelasi hotel din Bethlehem.
Ziua 5. EIN KARREM – TEL AVIV – JAFFA
Mic dejun. Deplasare la Ein Karen, locul natal al Sf. Ioan Botezatorul, unde vizitam: Biserica ridicata pe locul nasterii "celui mai mare om nascut din femeie”, Biserica Vizitarii (construita pe locul casei unde Fecioara Maria a fost intampinata de Elizabeta) si admiram Fantana Fecioarei. Tur de oras cu autocarul in Tel Aviv si vizita in orasul vechi Jaffa, unde admiram biserica ce adaposteste moastele Sf. Gheorghe din Lod. Transfer la aeroport pentru zborul spre tara (ATENTIE! Orarul de zbor este informativ si poate suporta modificari impuse de compania aeriana).